You are currently browsing the category archive for the 'kara' category.
Kara a inceput sa mearga, nu singura dar tinuta de mana. Imi cauta mainile pentru un punct de sprijin, se ridica si rade. Parca ar avea in fata un pod pe care nu sigura ca vrea sa mearga. Imi ia mainile amandoua cu forta simti cum ii creste increderea si paseste…totusi parca merge pe marginea podului, si ii este inca teama sa nu cada asa ca ma stange tare.
Si la un moment dat oboseste si da sa cada..si acolo sunt eu, eu prind sa nu cada, pentru ca acela este rolul meu..sa o prind atunci cand va cadea…indiferent daca va alege sa mearga pe pod sau pe marginea lui; sunt convins ca nu are nevoie de asta, dar eu voi fi cel care o prinde atunci cand va cadea…pentru ca ea este my “supergirl”..si pentru ca ‘at the end of the day it’s all about her’
Nu mai e mult pana la momentul intrebarilor dificile asa ca am inceput deja training-ul
Ziceam acum vreo saptamana parca, ca my supergirl face lucruri diferite de la o zi la alta si acum este la capitolul MARI realizari care raman in istorie. Asa ca fiica mea s-a gandit sa puncteze saptamana trecuta la acest capitol si a facut…………………………………CACA la OLITA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!yupppyyyyyyyyyyyy dupa care s-a gandit bine sa nu lase lucrurile neterminate si intre o reclama la orange si melodia lui Puya a facut si PIPPPIII.
E mortala are acasa o olita in forma de iepuras pe rotite care canta…da, asta am zis si eu cand au disparut olitele alea din plastic rigid joase…Ma rog, revenind la imaginea ei, so e in fata televizorului se uita la reclame, apasa pe butonul de la olita si rade. Cand face caca are o fata dulce de concentrata dar fa sa isi ia ochii de la reclame:).cand creste trebuie sa pun Tv in baie cred.
Si pentru ca sa ne arate ca este momentul ei si ca ne apropiem de un an, astazi m-a sunat Dana sa imi spuna ca s-a ridicat singura in picioare pentru un moment, asta da e realizare si imi dau seama ca fiind la birou am toate sansele sa nu fiu acolo cand va incepe sa mearga singura prin casa. Momentan ne astepta dimineata in picioare in patut, se ridica in picioare daca are ceva puncte de sprijin, cele mai preferate fiind canapeaua sau comoda TV.
Dupa o saptamana in care am vazut-o doar pe skype si am vorbit doar la telefon, luni dimineata cand s-a trezit am descoperit o Kara diferita. Desi Dana ma avertizase ca intr-o saptamana a facut atat de multe lucruri noi, doar cand am vazut-o am realizat acest lucru.
Cu ce sa incep, incep prin a spune ca patruleaza prin casa cu o viteza ametitoare:), nu in doua picioare ci in 4 labe, imediat e in bucatarie, din bucatarie in camera si tot asa. Aspira tot ce gaseste pe jos, price scama o prinde in mana, se uita apoi la noi si razand o baga in gura..yammy o fi mai buna decat budinca lui mami.
O data ce te vede langa ea, se catara efectiv pe tine, nu mai vrea sa stea jos deloc, ridicata in picioare iti ia manile amandoua si le foloseste ca suport de mers, o data ce ti-a asezat mana in pozitia de inaintare a plecat. Calca pe toata talpa spre deosebire de acum o luna cand calca pe varfuri doar.
Doarme mult mai putin dupa-masa in loc de 3 ore doarme vreo ora jumate sau 2, dar cand te duci la ea sa o iei din pat e in picioare sprijinita de pat si rade in hohote, stie si ea ca aceasta este o realizare:)..rade cu gura pana la urechi, zgomotos si iti arata cat de mult te poti bucura de lucruri care in viata asta cotidiana par lipsite de importanta..cand m-am bucurat ultima data de un ultim atat de simplu? raspunsul este luni cand dormeam cu ea in camera si m-a strigat ta-ta ca sa vad ca ea sta in picioare…
Un alt lucru pe care il face se sa il imite pe donald cand face quack -quack, si face atat de bine incat nu stii daca o facut ea sau dana. A inceput sa deschida dulapurile, sa scoata din priza lucruri de aceea acum avem prizele acoperite cu inventii de la Ikea iar dulapurile deocamdata libere:)
Este minunata, cu cat creste cu atat e mai frumoasa si mai smechera in acelasi timp…dejea imita cuvinte usoare: Buck(ala din Ice age 3), apa, papa, pe care spune doar cand le spui tu,,,apoi ii place sa arate diverse lucruri, iti arat unde e becul, unde sunt ochii sau stie cum sa stinga becul..e uimitor cat de repede invata un copil si nu ai cum sa nu te gandesti ca si tu ai fost asa:)
Stau in fata televizorului, in fata mea este Kara care acum sta in fund, inconjurata de jucarii. In timp ce priveam absorbit stirile din sport, o aud pe kara cum rade, ma uit la locul unde ar fi trebuit sa fie si nu era…era in cealalata parte a camerei, apoi rade iar si pleaca in patru labe. Un sentiment minunat l-am simtit atunci, atat eu cat si Dana ne bucuram amandoi si o aplaudam in timp ce ea radea. Parea constienta ca asta e o realizare, pentru ca inainta un pic se oprea si apoi radea. E clar pentru amandoi ca fetita noastra creste, trece la o noua etapa, care probabil e si mai frumoasa dar si mai agitata pentru noi. De fapt agitatia se vede ca a inceput, papucii de casa a trebuit sa ii ascundem pentru ca efectiv ii vaneaza si ii baga in gura, dulapurile deja trage de ele sa le deschida, a reusit sa sparga o vaza iar Simba este in siguranta doar pe mobila.
Si acesta nu a fost singurul lucru pe care l-a facut diferit saptamana aceasta. A invatat sa se ridice singura in picioare daca se sprijina de canapea. Isi pune manutele pe canapea si se trage cu putere pana cand reuseste sa se impinga in picioare. Pentru ca e intotdeauna cineva langa ea, o incurajam foarte tare cand reuseste, cu aplauze, galagie multa iar ea se bucura atat de mult, atat de inocent ca iti vine sa o mananci. Daca cade si incearca sa planga, o ignoram un pic pentru ca ea se uita la noi sa ne vada reactia iar daca vede pe fata nostra ingrijorarea se apuca sa planga. Asa ca preferam pentru o secunda sa nu facem nimic, ea nu plange si apoi o incurajam, o punem din nou sa incerce suntem amandoi sigur ca va reusi.
De vreo 2 saptamani avem un joc nou, eu sta pe marginea canapelei, eu strig unu, doi trei si se arunca efectiv in bratele mele asteptand sa o prind. Partea cu unu, doi, treu nu tine decat o data maxim de doua ori pentru ca apoi cum o pun pe canapea, sare direct, cu bruta in fata ca pinguinul. cand o prind rade in hohote.
In ceea ce priveste cuvintele de curand am mai adaugat unul acesta este cu-cu:), l-a invatat destul de repede tinand cont ca ne jucam mult cucu-bau:)
O sa imi lipseasca tare mult saptamana asta, chiar ii ziceam Danei ca pana ma intorc sigur se ridica singura in picioare, desi as vrea sa faca asta cand sunt si eu acolo:). E incredibil cat de multa energie poti primi de la un copil fie el si de 9 luni…i’ll miss you kara…
Asta simti atunci cand copilul tau este bolnav, Kara s-a trezit azi la 4 cu o febra foarte mare…ceea ce a transformat-o in leguma, statea pe Dana cu degetul in gura fara sa schiteze un gest. De obicei cand vin acasa imi sare in brate acum, a inceput sa planga semn ca ceva o supara. A intins mainile catre mine cu ochii plin de lacrimi…imi cerea sa o ajut, am luat-o in brate si s-a asezat cu capul pe umar..
Toata seara febra a oscilat iar Kara a trecut de la momente in care radea la momente in care adormea instant. A adormit in camera mare desi becul si Tv era aprins, a adormit pe umarul Danei si apoi pe umarul lui Mo (moasa) venita in vizita.
E un sentiment de neputinta si frustrare cel pe care il simt pentru ca in afara de a-i administra niste medicamente si impachetari cu otet, nu stii exact ce o doare, cat de tare o doare. Am in minte insa imaginea cu ochii ei plini de lacrimi si bratele spre mine rugandu-ma parca sa fac sa treaca senzatia pe care o supara…si eu nu prea pot face nimic..decat acum cand a adormit sa stau cu Dana sa o pazim, sa verificam din zece in zece minute daca febra a scazut sau nu…iar asta ma face neputincios…pentru ca nu am puterea sa iau durerea cu mana desi ca parinte ai vrea atat de mult sa o ai
suntem in perioada in care Kara invata tot mai multe lucruri iar in fiecare zi descopera cate ceva sau face ceva nou. Suntem la faza in care descopera cum se stinde se aprinde lumina, cea in care ii place sa aiba doua jucarii in mana si sa le loveasca pe amandoua.
Am inceput sa mergem usor tinuta de mana desi e cam lenesa in anumite zile, cel mai bine merge atunci cand Simba este in fata ei, atunci parca ia aripi si viteza de deplasare creste foarte mult:).
Partea mea preferata este dupa masa de seara cand mergem la baie sa ne spalam. Dupa ce ne spalam bine pe fata si intrebam oglinda: “oglinda oglinjoara cine e cea mai frumoasa din tara” urmeaza sa ne spalam pe dinti. Iau periuta de dinti in mana si Kara deschide gura si imi arata dinti asteptamd cuminte sa o frec pe cei 4 dintisori pe care ii are.
Parintii care au copii mai mari ca noi ne tot spun ca dupa un an perioada devine si mai frumoasa…insa si aceasta perioada e minunata…sa o vezi cum exerseaza sa spuna corect mama, cum il striga pe Simba cum scoate fascinata fiecare jucarie din sacul ei plin de jucarii…cum se joaca singura in fata televizorului, cum rade pentru ca razi si tu…nu ai cum sa nu o iubesti
Finalul orei de inot inseamna si cateva minute de scufundari pentru Kara
Vineri seara dupa ce Kara a adormit ne-am uitat la cinemax unde rula: “Meet Joe Black” probabil unul din cele mai bune filme din vara asta vazute la televizor. Da, l-am mai vazut de vreo 2 ori dar cand eram mai mic(tanar)…iar atunci l-am privit din perspectiva tanarului Joe amorezat de Susan, demonstrandu-ne ca si moartea se poate indragosti…ca si moartea devine vulnerabila si emotiva in fata iubirii bla bla bla
De aceasta data am vazut filmul din pespectiva lui William Parrish, miliardarul care afla ca moare, tatal a doua fete. Cea mai mica era preferata lui, iar relatia din film este una pe care eu mi-as fi dorit-o cu parintii mei si mai mult ca sigur mi-o doresc cu Kara. Memorabila este scena de final cand el isi ia ramas bun de la fiica cea mica..dialogul l-am gasit doar in engleza :
“William Parrish: I want you to know how much I love you, that you’ve given a meaning to my life that I had no right to expect, that no one can ever take from me.
Susan Parrish: Dad…
William Parrish: No! I love you so much. And I want you to promise me something. I don’t want you to ever worry about me. And if anything should happen, I’m gonna be okay. And everything’s gonna be all right. And I have no regrets. And I want you to feel the same way.
Susan Parrish: I love you, Daddy.
William Parrish: That’s why it’s okay.”
Cand ma uit la Kara desi nu o poate spune inca stiu ca ma iubeste si ea este cea care i-a dat vietii noastre un sens cum probabil nimeni nu poate sa ni-l dea…cand te priveste cand rade…cand se trezeste cand plange, cand se calmeaza la tine in brate…toate acestea iti ofera amintiri, viata, energie si dragoste.
Are aproape 9 luni deja, rade in cotinuu indiferent de cum e vremea. Singurele momente in care zambetul ei dispare sunt legate de starea de oboseala a ei sau de durerea provocata de dintii care continua sa iasa.
Dimineata ne tezeste pe la 9, Dana spune ca parca are ceas in fund. Sopteste usor, apoi rade, vorbeste cu manutele ei. Apoi vorbeste din ce in ce mai tare. Ne trezim o luam la noi in pat si dupa ce numaram pana la 3 ridicam obloanele lasand soarele sa intre in camera. Rade cu gura pana la urechi in timp ce se freaca cu mana la ochii incercand sa se fereasca de lumina puternica.
Trece apoi la papa unde mami este atat bucatarul cat si ospatarul. Avem zile in care papam foarte bine si zile in care papam greu si incet. Dormim vreo 2 ore la pranz si dupa masa de la 4 mai dormim o ora pana vine tata.
Cand vorbesc la telefon cu Dana in timpul zilei, in continuare Kara zice ta-ta. Am inceput sa mergem de-a busilea prin pat si sa ne ridicam in picioare daca avem de ce sa ne sprijinim. Acest lucru ne-a facut sa mutam patul mai jos o treapta pentru a evita eventuale aterizari fortate. Mergem pe varfuri in picioare daca o tinem de manute si vorbeste in continu (oare cu cine seamana?)
Simba e preferatul ei, rade si alearga dupa el prin casa cand e in rotobil…iar simba face pe smecherul fuge prin raza ei de actiune pentru ca stie ca nu il poate prinde.
9 luni au trecut asa de repede: 4 dintisori, cateva cazaturi in cap, cateodata un mic pipi pe tata sau pe mama si multa distractie:). Asteptam momentul in care va incepe sa lege cuvinte sau sa mearga sigura (atunci s-a cam dus linistea 
) dar nu conteaza atuni cand o vezi cum de la o zi la alta se schimba, creste face altceva..nimic nu mai conteaza
