You are currently browsing the category archive for the 'despre viata' category.
Sunt convins ca ati auzit cel putin o data reclama la radio a celor de la BancPost legata de cardul American Express. Am cautat reclama un pic pe net dar nu am dat de ea…dar incerc sa v-o descriu un pic stiu ca imediat o sa va aduceti aminte despre ce este vorba.
Pe fundal se aude un beep, apoi inca unul si casiera care spune suma toala de plata. Clienta indignata intreaba de ce costa atat, pentru ca dna dinainte a platit mai putin. Raspunsul caseritei: “dna are card American Express de la Banc Post, ALTE INTREBARI?”
Va aduceti aminte acum de ea…sunt convins ca da, nu aveti cum sa nu…ma intreb cat de idiot a fost clientul ca sa cumpere o astfel de reclama. Da, puteti spune ca reclama si-a atins scopul pentru ca eu stiu acum ca AMEX se poate face la Bancpost. Corect..dar reclama a facut mai mult de atat, a reusit sa ma faca sa imi doresc sa nu am niciodata legatura vreodata cu Bancpost. Nu pot sa nu ma intreb cum esti tratat ca si client, daca in reclama(mijlocul ales de companie sa isi promoveze produsul) clientul este tratat ma scuzati “ca curru”. Tonul acelei casiere de la radio: “Alte intrebari mai aveti?” nu este departe de tonul pe care il primim zilnic de la functionarele de la stat sau de la femeile alea batrane de prin filialele BCR care se cred buricul pamantului si care nu dau doi bani pe client.
Intr-o lume in care opinia mea este ca felul in care iti tratezi clientul conteaza din ce in ce mai mult, astia isi fac o reclama pe care o poti folosi in orice training de customer service la capitolul ASA NU. O declar in topul meu personal cea mai proasta reclama radio…..
In al doilea avion de fapt si cel cu care am aterizat in aplauzele pasagerilor, dupa ce s-a terminat imbarcare una din stewardeze ne aduce centura pentru infant si vesta de salvare!!!!. Ne spune aceasta este vesta pntru copil, se pune exact cum e descris in desen si ne explica ca trebuie sa i-o punem fetitei si sa o umflam, foarte important se umfla vesta doar la iesirea din avion. Apoi ne-o da in mana si ne spune sa o tinem langa noi.
Noi ne uitam un pic ciudat unul la altul doar am mai zburat cu Kara in Portugalia si nimeni nu ne-a dat vesta in mana, plus eu stiu ca vesta o folosesti cand ai sanse mari sa aterizezi pe apa, curse transatlantice etc. Nu apucam sa zicem ceva ca vine o a doua stewardeza si ne cere vesta aruncand o privire amuzanta catre colega ei:”nu aveti nevoie de vesta, ca doar in Timisoara e doar Bega si oricum nu putem ateriza pe ea”
Kara s-a comportat excelent desi calatoria noastra de la Bucuresti la Timisoara a insemnat 8 ore, doua zboruri, doua avioane, mult timp la sol si o gramada de prognoze meteo.
La primul zbor lucrurile au fost rapide, Kara s-a distrat un pic dupa controlul de securitate cu cei de la dinamo, suprinzator Tamas a fost primul favorit al ei. Am urcat in avion unde din nou a fost foarte cuminte pe perioada zborului, s-a uitat la TV, a “citit” cu gura revista tarom.
Apoi ne-am intors si am stat la sol de la 18:30 pana la ora 23:30. Ne-am plimbat cu caruciorul de bagaje prin aeroport, am facut curse pe acolo. Una din pasagere avea un catel mic cu ea, care o urmarea pe Kara peste tot cand mergea tinuta de noi de manuta. La un moment dat a inceput sa o latre si daca prima data s-a speriat si a inceput sa planga, la a treia incercare de a se apropia de el cand catelul a inceput sa latre ea a inceput sa urle la el la fel de tare, tot aeroportul a inceput sa rada.
A urmat revenirea in aeroport a echipei dinamo si a inceput distractia cu fotbalistii, primul care a luat-o in brate a fost Ganea, a stat la el vreo 10 minute fara sa scoata o vorba, apoi tinuta de mana s-a dus glont la Ndoye, acesta i-a aratat player-ul lui unde urmarea un videoclip. Imediat ce a primit Kara in mana aparatul a inceput sa il butoneze, iar presa a inceput sa o filmeze desi i-am rugat sa nu faca acest lucru. Craia mi-a spus aseara ca au aratat-o pe Kara la tv in timpul stirilor din sport…
Pentru ca avionul nu mai pleca, Dana a reusit sa o adoarma si a dormit in aceea galagie cam 20 de minute, s-a trezit din nou si am luat de la capat,ba cu caruciorul de bagaje, ba pe jos tinuta de mana, toata lumea era mirata de ea si radea cand o vedea. Era o scumpa, mergea pe jos si radea smechereste la oricine ii iesea in cale. Multa lume se oprea sa vorbeasca cu ea, intrbau cat timp are, cum o cheama, ii pupau manutele iar ea le zambea
Ne pregatim iar sa ne imbarcam, trecem din nou de securitate si o punem pe scaun, unde sta linistita 20 de minute desi era deja ora ei de somn. Am avut la noi vreo 2 budinci si i-am mai dat de mancare sunca si cascavalul din sandwich-ul pus la dispozitie de Tarom. A urmat apoi momente foarte amuzante cu Kara savurate mai ales de jucatorii lui dinamo.
Primul a fost cel in care Kara isi punea paltonul in cap si pe fata si astepta ca Dana sa faca cucu…si apoi la bau si-l dadea jos in hohote de ras, toata lumea radea pana la urechi, nu aveai cum rasul karei era contagios. Apoi am luat-o eu si am mers pe jos, de aceasta data cel care i-a atras atentia a fost Diabate, pentru ca era de culoare nu intelegea de ce are alta culoare mana. Acesta ii intindea mana si ea ii punea mana pe el si apoi o tragea…si din nou o lua de la capat, nu zambea se vedea pe ea ca incerca sa intelega.
Dupa alte 30 de minute la sol, ajungem in autobuz, “marii” fotbalisti Torje si Zicu vin langa noi, nu pentru ca era Kara ci pentru ca erau 2 tipe langa noi. Ca sa pozeze in baietii buni, vor sa o ia pe Kara in brate, insa kara le da flit. Apoi Torje o intreaba daca poate sa ii ia numarul de telefon, moment in care am aparut eu…totul pana la Kara:) Ei de fapt vroiau sa le impresioneze pe cele doua aratand cat de buni sunt ei cu copii…(daca sunt la fel de buni cum joaca e deranj mare). Zicu ii zice Danei, daca sunteti obosita si aveti un loc liber vin eu sa stau cu fetita.
In avion a adormit, pana la Timisoara, s-a trezit un pic cand a iesit din aeroport pentru ca erau multi cameramani acolo cu luminile aprinse, civilizati insa cand au vazut ca doarme au orpit camera. La ora 2 scumpa noastra a ajuns acasa, a baut lapte si a dormit pana a doua zi.
Lumea in avion si aeroport, cu totii ziceau ca rar au vazut un copil atat de cuminte in astfel de situatii, a plans putin mai ales cand s-a trezit si in rest a ras continuu….that’s my supergirl
asta e explicatia celor de la Tarom in privinta zborului de ieri dupa-masa care in loc sa aterizeze la 6 jumate a aterizat la unu noaptea; ma rog nu e vina lor ca traim o tara in care daca e ceata nu prea poti zbura decat daca te afli in avion cu echipa dinamo si cu siguranta ministrul Berceanu da ordin sa aterizeze. Povestea incepe la ora 16:40 ajungem in aeroportul Henri Coanda, ne luam la revedere de la finii nostri si ne pregatim de imbarcare.
Decolam, mergem mai mult de jumatate din drum si apoi ne intoarcem, moment in care pilotul ne spune ca datorita conditiile meteorologice din Timisoara si pentru ca statia radio de acolo este defecta, nu se poate ateriza asa ca au decis sa mergem inapoi la Bucuresti. Ajungem la Bucuresti in jur de 18:30 , coboram din avion si asteptam…la 20:30 ni se spune ca vom primi un raspuns. La ora 20:0 s-a schimbat tura si cei care au venit la serviciu ne-au spus un raspuns primim la ora 21, apoi 21:30 pentru ca in final pe la ora 22 sa se ia decizia zburam.
Am primit carti noi de imbarcare, lucru care a mai durat, apoi din nou control de securitate si apoi am stat inca 45 de minute in sala de asteptare. Kara era deja aproape de capatul puterilor, noi la fel…in sfarsit dupa ce o alta cursa care trebuia sa plece la 21:40 a decolat in jur de 23, am plecat si noi era 23:45 cred cand am inchis telefonul.
Dupa vreo 40 de minute am realizat ca ne invartim in cer, apoi dupa alte 10 minut pilotul ne spune sec: “vremea s-a inrautatit din pacate nu stim daca putem ateriza, statia radio a aeroportului s-a defectat din nou”. Mai stam in aer inca vreo 20 minute apoi zice ca incercam aterizarea. Prietene cum adica incercam aterizarea??:)
La ora unu si un pic in noapte am aterizat, presa gramada in aeroport, Borcea care se plimba pe acolo ca un leu, nu stiu cum ai voie ca persoana straina sa intri unde era el ca eu nu am reusit pana acum, iar fotbalistii lui dinamo imi spun noroc cu noi ca s-au facut interventii ca astfel ne intorceam…La ora 2 am ajuns acasa, ne-a asteptat tavi la aeroport..era o ceata de nu vedeai la 10 metrii, si acum ma mir cum naiba o putut ala ateriza
Duminica sunt alegeri, politicienii nostrii au facut tot ce au putut sa determine lumea sa mearga la vot. La inceput au investit banii in campanii electorale, o caruta de afise pe toti stalpii si pe toate cosurile de gunoi…ma intrebam oare cati bani costa un banner din alea, pentru ca apoi daca le multiplic cu miliardele de examplare facute va da totusi o suma frumusica. Suma care vine de la sponsori care apoi vor trage ponoasele daca partidul pe care l-au platit, ma scuzati sustinut, castiga lucrari de asfaltare, de semaforizare etc.
Apoi, ca sa fie siguri ca oamenii vin la vot au decis ca duminica sa nu se joace nicio competitie sportiva, numai mie imi suna asta a comunism? Apoi s-au perindat prin orase, au carat in autobuze aceasi oameni din Timisoara in Hunedoara, din Hunedoara in Alba si asa mai departe. Ce mai, au fost oamenii pregatiti ca la carte, au facut repetitii inainte de discurs, pentru ca atunci cand vine candidatul totul sa dea bine in poza (daca vedea asta ceausescu ce mandru era)
Apoi au inceput sa ofere lucruri gratis prin piete:pixuri, plase, calendare cu poza lor, totul ca sa iti aduca aminte ca duminica trebuie sa mergi la vot. Daca nici asta nu te convinge, oamenii au impartit cadouri la tara, galeti, mancare totul fiind incadrat in mila electorala. Mama care lucreaza intr-o fabrica de mase plastice incarca tiruri pline cu galeti PDL, PSD etc.
Si daca nici asta nu te-a convins sa fii la vot, pai atunci au inceput sa se dea in spectacol la TV, au aparut la diverse emisiuni, politice, de divertisment, toate insa mai injositoare ca emisiunile de la OTV. Una din cele mai nasoale prestatii, o apartine marinarului de la carma tarii, care arata cat de jos a ajuns politicul in Romania. Il ataca pe Antonescu pe o latura urata, vorbeste despre prima sotie a lui Antonescu care s-a sinucis,insinuand ca acesta ar fi neglijat-o; dialogul e mai jos, singura precizare este ca dupa ce a fost intrebat despre asta a raspuns NU, eu nu am facut referire la asa ceva.
Si stiu ca sunteti scarbiti si stiu ca nu e nici un candidat care sa va incante, nu sunteti singuri, au ajuns intr-un hal in care daca si-ar tine speech-ul in fata oglinzii nu ar fi in masura sa se incante nici pe ei. Cu toate astea ma duc la vot sa ii aduc in dar lui Basescu un crin.
nu stiu cum se face dar am reusit ca de fiecare data cand am venit in Bucuresti in ultimele luni sa prind greva. Prima pe care am prins-o a fost cea de invatamantul parca si acum cea de la metrou. Asa ca haosul s-a instalat pe sosele…sau cel putin asta credeam ca se va intampla.
trebuie sa spun ca eu am ajuns repede la birou, nu am facut decat vreo 20 minute cat cat se face normal. Am avut insa si colegi care au facut 3 ore din Berceni pana la Unirii, iar unii din ei si0au abandonat masinile preferand sa mearga. Seara in schimb traficul in centru mi s-a parut lejer, miercuri in zi de greva la ora 19 am facut 15 minute de la Victoriei pana in Otopeni.
Despre greva, am vazut ca PSD-ul sustinea incetarea ei in conditiile in care seful metrorex e lider de partid PSD, chiar asa de tampiti ne credeti mah….oricum eu l-as demite pe el si pe cativa de acolo, pentru ca mi se pare o aberatie sa ceri o marire de salariu in plina criza in conditiile in care salariul mediu este de peste 1800….Pe politicieni ii durea la basca, parlamentarii au fost condusi in Bucuresti de masini cu sirene ale SPP-ului..asta da viata…restul idiotilor stati in trafic…
Ma urc in taxi, “where to my friend?” se aude intr-o engleza cu accent din una din tarile arabice. “leeds airport raspund simplu”. Asa a inceput discutia cu cel pe care la final am aflat ca se numeste Amir(in limba lui inseamna lider). O discutie de vreo 20 de minute timp cam cat timp a durat cursa de la hotelul din centrul Leeds-ului pana la aeroport. O discutie plecata de la ce fac eu in Leeds si in care am aflat cateva lucruri despre cultura lui.
Amir, cam la 35-40 de ani un pic mai “smart” decat restul taximetristilor, mi-a povestit ceea ce crede el despre criza asta si nu parea sa fie departe. El spunea ca sunt multe reclame bine facute la tv care te imbie sa iti cumperi diverse lucruri; aceste reclame sunt urmate de reclame la banci care iti spun”nu conteaza cate datorii ai, noi iti dam banii sa iti platesti datoria si sa iti cumperi lucrurile promise”. Iar oamenii au luat si au luat iar acum nu mai pot plati, zicea Amir care preconiza ca in UK acesta va fi cel mai trist Craciun pentru multe familii care isi vor pierde casa datorita ratelor.
Apoi mi-a zis ca el este norocos, cultura lui nu ii prea permite sa ia imprumuturi de la banci decat daca cumperi o casa. “Nu iti rusine sa cheltuiesti banii altora” este vorba cu care tatal sau l-a crescut. Cand a vrut sa isi cumpere casa, a strans de la toate rudele cam 60 mii de lire iar restul de la banca. In cultura noastra, noi muncim mult ca sa nu fim nevoiti sa luam credite, muncesc mult si banii ii punem la ciorap, cash my man.
L-am lasat pe Amir in aeroport imbogatit cu informatii noi despre cultura tarii lui. De la Amsterdam catre Budapesta, pe locul de langa mine era un tanar olandez la vreo 23 maxim de ani, Acesta pleca in Bulgaria, la 100 de km de Sofia pentru a lucra voluntar intr-un orfelinat. Era student iar acest voluntariat il va ajuta sa isi termine studiile.
Lucreaza de la 16 ani, pentru ca parintii i-au spus ca este momentul sa aduca bani in casa, de luni pana vineri merge la scoala iar sambata lucreaza intr-un garaj unde face curatenie. “Toti adolescentii lucreaza in weekend la noi….parintii mi-au spus ca trebuie sa imi platesc scoala de soferi asa ca am inceput sa muncesc”. Am crezut ca poate e dintr-o familie mai saraca, dar parintii tocmai se intorceau dupa 2 saptamani de vacanta in Africa dupa alte 2 in Australia..so asta pica:)
L-am intrebat ce o sa faca and termina studiile, a zis ca vrea sa umble in lume, vrea sa mearga in Peru sa ajute copii si sa munceasca pentru a se intretine doar, apoi Australia si apoi ceva din Asia. “Daca ma apuc sa lucrez nu mai pot face asta si apoi am sa regret toata viata”. Despre olandezi am aflat ca invata de la 3 ani sa mearga cu bicicleta, ca in orasele din nord adolescentii si studentii au probleme cu bautura si se cam bat des. Biciclete sunt vehicolul preferat si am intr-un an bicicleta iti e furata de vreo 5 ori minim, iar de fiecara data nu pleci pe jos ci iei alta.
2 culturi diferite, una mai diferita ca alta si de asemena diferite de a noastra…care mie imi arata cat de diferiti suntem pe acest glob pamantesc. Semanam la infatisare dar suntem atat de deosebiti atunci cand vine vorba de cultura, obiceiuri, credinte.
In timpul zilelor petrecute in UK am observat faptul ca aproape toata lumea purta in piept o floare de mac. Fie ca era vorba de pilot, fie de receptionerii de la hotel, prezentatorii TV sau de colegii mei din UK toti aveau in piept o astfel de floare.
In ziua de 11 Noimebrie la ora 11 toata lumea din birou s-a ridicat in picioare si a tacut pentru 2 minute, o liniste frumoasa si totodata o dovada a ceea ce inseamna respect, respect in primul rand pentru tine si apoi pentru cei din jur.
Floarea de mac si ziua de 11 noiembrie este ziua in care englezii comemoreaza pe cei care au murit sau au fost raniti in razboaiele purtate de-a lungul anilor. Florea de mac a fost floarea care a crescut pe mormintele soldatilor si pe campurile de lupta si de atunci a devenit un simbol pentru aceasta zi.
Noi ca popor am preluat lucruri ca Valentine’s day si haloween foarte repede…dar lucruri care inseamna respect pentru cei care si-au pierdut viata in razboaie nu ne prea intereseaza…
Saptamana aceasta am fost la sediul din Leeds, iar colegii mei sunt destul de draguti de fiecare data cand merg acolo si ma duc sa vad diverse lucruri traditionale englezesti.
De data aceasta m-au dus in Doncaster la 30 de mile de Leeds, nu pentru ca Doncaster ar fi vreun punct turistic ci pentru ca acolo aveau loc curse de caini. Ne-a luat ceva sa gasim locul cu pricina, dar dupa ce ne-am ratacit odata am ajuns la stadion, si da era un stadion pentru curse de caini. Parcarea inca nu era plina dar mai era o ora pana cand incepeau primele curse. Intrarea 5 lire de persoana, 1,7 lire daca erai pensionar. Primeai un program unde iti erau prezentate toate cursele, cu numele cainilor, cand au alergat ultima data si ce pe loc au iesit.
Pentru ca mai aveam o ora de stat am mers prima data la bar si apoi la ceva ce cu greu puteai numi fast-food. Era un miros de cartofi prajiti acolo si de burgeri incat cred ca cei lucrau acolo aveau mirosul si in sange, daca mergea sa doneze sange cred ca erau refuzati ca le miroasea sangele a cartofi.
Am luat un burger seec, paine cu carne si niste cartofi si ne-am apucat sa studiem brosura. In total erau 10 curse, asa ca ne alegeam pentru fiecare cursa cainele. Putei sa pariezi minim 1 lira pe victorie si minim 2 lire daca alegeai sa pariezi locul unu sau doi. Pana sa inceapa cursa, cele 2 tribune cu cate 3 randuri erau pline. Ca sa pariezi trebuia sa intri in stadion, unde stea un nene ce iti lua pariul oficial si mai erau unii care scriu pariurile pe o tablita cu creta. 
Era plin de barbati, majoritatea peste 40-50 englezi de la tara, care beau mult si traiau cu patima cursele, sloganul cel mai amuzant fost in timpul unei curse “go druppy boy, go my son”. Femeile putine la numar erau acolo datorita restaurantului care se alfa la etajul unu al stadionului si care arata foarte bine, dar acolo puteai merge doar pe baza de rezervare.
Am stat la vreo 6 curse si ne-am distat de numai, mai ales datorita unui localnic care era un fel de wikipedia al curselor de caini. Stia toti cainii pe de rost, stia ca unii incep incet dar recupereaza ca altii nu au nicio sansa. Nu le prea nimerea dar cele 2 minute in care vorbea dinaintea cursei erau foarte amuzante.
Cursele erau anuntate pe melodia “who let the dogs out” moment in care cainii imbracati ieseau insotiti de stapani lor. Urmau apoi sunete de trambita inaintea cursei si iepurele care pleca si apoi startul..cainii aia fugeau ca disperatii, iar oamenii din tribuna incepeau sa strige…come on son. Pariau destul de mult, unii cate 50 de lire altii unoeri 100..noi am pariat cate o lira. La prima cursa am castigat 3 iar apoi pana la ultima nu am mai luat nimic..per ansamblu am iesit pe plus mai ales ca experienta de viata britanica.
Am plecat inainte de ultimele curse, era prea frig dar parcarea era deja plina la fel ca si tribuna semn ca la final sunt cursele cele mai bune
Eu sunt unul dintre cei care au asteptari foarte mari de la serviciile pe care le ofera companiile din tara asta, insa azi am vazut servicii mai rele la vecinii unguri. De dimineata aveam avion la ora 07:10. La 6 fix am intrat in aeroport, era o coada imensa la check in, care mergea pe un sir indian de 4 randuri. De la 07:00 pana la 07:50 plecau zece avioane.
Dupa 20 de minute, pentru ca s-a miscat destul de repede cei de la check in, am ajuns la coada de la security una de celputin 50 de m, pe doua randuri, acolo am stat vreo 30 de minute, la un moment dat oamenii au trecut acele panglici care delimiteaza culoarele pentru a grabi trecerea si asa am reusit sa ajung la avion la timp, sau cel putin asa credeam pentru ca avionul a avut jumatate de ora intarziere pentru ca oamenii nu au apucat sa treaca de security.
A fost cea mai prost gestionata situatie e care am vazut-o intr-un aeroport. Nu existau linii de prioritate pentru cei de la business, daca aveai avion peste 5 minute nu conta, pentru ca nimeni nu venea sa te intrebe daca zbori la Amsterdam sau ma rog alta destinatie inspre cae avionul urma sa decoleze. Un mi-se-rupism total…totul calm…si tampit…asta era impresi pe care o degajau.
Consecinta, am auns in Amsterdam cu 25 de minute intarziere, am pierdut avionul asa ca am stat 4 ore pana la urmatorul…
