You are currently browsing the monthly archive for februarie, 2009.
sunt in parcarea magazinului Real din Timisoara, ma indrept spre masina sa pun cumparaturile in portbagaj. Ajung la masina obeserv ca cineva destul de binevoitor mi-a lovit spatele probabil cu un carut, e zgariata si indoita. Nu caut sa gasesc un raspuns la lovirea masinii… totusi m-a asteptam ca un astfel de lucru sa-mi se intample in Bucuresti nu in Timisoara. Cine stie ce dement o scapat carutul de sub control?:)
deschid portbagajul si incep sa incarc cumparaturile. Langa mine 2 locuri libere, intru-unul din ele incerca sa intre o dubita. Parcheaza si ocupa ambele locuri de langa mine. In masina era un domn si o doamna, ultima fiind cea care coboara pe partea mea. Ii spun politicos ca a parcat pe 2 locuri se face ca nu ma aude. Strig si mai tare…”nu va suparati chiar nu vedeti ca ati parcat pe 2 locuri?”
Coboara si sotul…ea ii spune ceva si acesta vina sa vada cum a parcat..observa ca a parcat pe 2 locuri si vine inspre mine. Eu ii spun “i-am spus dnei ca ati parcat pe 2 locuri”… raspunsul lui in timp ce se uita la halul in care a parcat…”ce sa fac ca am luat curba destul de larg dar nu o iesit..in plus e o masina lunga”. Dupa raspuns se intoarce si pleaca..il strig si il intreb daca ii e greu sa se urce din nou la volan sa indrepte masina…el imi zice “o las asa” si pleaca…multumit de el
eu imi pun cumparaturile in masina gandidu-ma ca nu doar bucurestiul are “mitici” si banatul ii are pe ai ei…iar daca astia se inmultesc repede…nu doar bucurestiul o sa fie considerat un oras cu oameni rai si nesimiti ci intreaga tara…pentru ca pe zi ce trece numarul nesimititilor si a prostilor creste vazand cu ochii…
dau drumul la televizor trec pe canalul de stiri acolo stire in toate partile ecranului: un avion carpatair ce urma sa aterizeze la Timisoara are probleme cu trenul de aterizare. Avionul survoleaza aeroportul de vreo ora..Bineinteles ca toate canalele de stiri au preluat stirea si fiecare avea invitati care sa isi dea cu parerea despre ce se va intampla.
La Antena 3, expertul era Lucian Mandruta, un profesionist al stirilor care din ce stiu eu are brevet de pilot si care explica ce se intampla de parca el era cel care ar fi pilotat toata viata avioane cu 50 de pasageri. Dupa ce termina “expertul”, antenistii reusesc sa-l aduca in direct la telefon pe prietenul unei stewardeze…ala saracu speriat de moarte si ingrijorat ca prietena lui putea sa moara. Intrebarile puse de jurnalista era din ciclu: “si sunteti speriat?” “ce ziceti ce simte prietena dvs?” …raman inca o data “placut” surprins de profesionalismul jurnalistilor.
Avionul aterizeaza..emisiunea continua cu un alt invitat… nu stiu ce rol are …vine intrebarea jurnalistei”se poate ca unii din pasageri sa ramana cu fobie dupa acest incident?”.THAAAA..iar specialistul…fericit ca i s-a pus aceasta intrebare indusa…raspunde…”normal ca exista posibilitatea”…
Oare ce invata astia la scoala de jurnalism? Sau de fapt nu asta conteaza…ceea ce conteaza este faptul ca aceasta calitate slaba a stirilor pare a fi una incurajata si acceptata…
e ora 08:40 dimineata…ma pregatesc sa merg la birou…dintr-o data se aude Kara care incepe sa planga in patut; e ora la care se trezeste. Intru in camera, dana era deja langa ea…dau plapuma la o parte si o iau in brate..in camera bezna…merg cu ea in sufragerie…raman suprins..fata mea a crescut…poate ca a facut-o mai de mult dar acum pare asa de mare..are picioare lungi si fata foarte dulce…
se intinde dupa ce o pun pe patura cu animale…isi duce mana pe fata ca un om mare..scoate sunete usoare si continua sa se intinda. Deschide un ochisor apoi pe al doilea…lumina pare sa o deranjeze…usor usor incepe sa zambeasca.. parca incerca sa iti arata ca ar trebui sa ne bucuram de fiecare dimineata mai mult.E zambetul pe care atunci cand il vezi iti umple inima de bucurie..si face ca orice zi sa inceapa minunat.
Rade in continu…in timp ce isi misca capul sa vada prin casa…cand o vede pe dana rade parca si mai frumos..scotand si niste “zgomote”. apoi continu sa vorbeasca cu animalutzele…si sa le zambeasca…da din manutze si se agita parca dorind sa le spuna ca o dormit bine…
Continui sa ma imbrac..se apropie ora la care trebuie sa plec ..cam in acelasi timp cu masa ei…plec si o las cu dana…am mintea zambetul si mirosul pielii ei care imi face ca ziua sa fie frumoasa…si sa imi doresc sa ajung acasa…because the end of the day it’s all about her
ora 07:30 aterizez pe Otopeni…bineinteles ca sunt luat in primire ca pe orice aeroport de taximetristi…refuz..si trec mai departe…aveam pe cineva care trebuia sa ma ia de la aeroport..fosta mea sefa. Traficul destul de bun pana la pasarela de la Ikea apoi bara la bara…oricum ajung in 45 de minute la birou..destul de bine.
Numar mare de politisti in strada…lucru diferit fata de timisoara unde acestia nu sunt asa prezenti. Am ajuns la birou pentru prima data dupa 3 luni…trebuie sa recunosc ca mi-a fost foarte dor de oamenii de acolo…de cei cu care radeam in fiecare zi s-au ii stresam intrebandu-i daca “muncim si noi azi ceva”. Desi s-au intamplat cateva schimbari importante in companie…lumea parea la fel..era ca si cand nu as fi plecat de acolo…
seara am fost sa mananc cu fini pizza fabaria..imi era dor de ea…servirea la fel de precara…iar pizza la fel de gustoasa…
In mare am avut un sentiment de bine cat timp am fost in Bucuresti..doar ca era sentimentul ala ca e un oras frumos cand il vizitezi…acelasi lucru simtindu-l si cand veneam in vizita in timisoara…cred ca toate orasele sunt mai frumoase doar cand le vizitezi:)
una peste alta…intalnirea cu oamenii de acolo a fost una foarte placuta…si amuzanta…cu multe amintiri placute si chipuri noi care sunt acuma in birouri…
simt cateodata ca viata se joaca nu mine si ca ii place la naibii sa faca asta.
Pe de o parte jobul imi ofera satisfactii si posibilitatea unei dezvoltari rapide in cariera lucru care pare cu atat mai important cu cat e vorba de o cariera internationala. Visam de mult la asta si trebuie sa recunosc ca a venit mult mai repede in viata mea decat m-as fi asteptat. Jobul imi ofera posibilitatea de a calatori in diverse tari unde ma intalnesc cu oamenii din pozitii cheie sau sunt implicat in proiecte care apoi se implementeaza in toate tarile. Benefiicile ce vin cu jobul sunt si ele destul de bune tinand cont de situatia de “criza” la care am ales sa nu particip..cred ca e foarte buna.
Pe de alta parte Kara a venit pe lume din decembrie, de la sfarsitul lui ianuarie pana la inceputul lui februarie am avut 4 saptamani aproape complete in care am calatorit peste tot. Am pierdut 4 saptamani din viata ei chiar in primele luni. Stiu ca mamei nu i-a fost usor…bebe ce plange si nu doarme noptile la inceput..bebe ce trebuie hranit, alaptat etc. E greu de acceptat ca dintr-o data nu mai mergi la birou sa conduci un departament ci esti acasa facand acelasi lucru in fiecare zi..iar daca sotul e plecat …face ca situatia sa fie si mai grea.
Daca ma gandesc ca am pierdut 4 saptamanii din 8 ale karei, as spune ca nu merita sa faci jobul…Timpul limitat pe care il petrec cu ea stiu ca nu e de ajuns…ca ar trebui sa fiu zilnic. Jobul nu imi permite asta…iar cand cei dragi nu mai inteleg asta…viata nu ti se pare asa de frumoasa…discutiile si reprosurile incep sa apara si nimeni nu are de castigat…Daca ma gandesc ca pot sa ii cumpar orice isi doreste si pot sa imi asigur un trai foarte bun…as zice ca merita…cu conditia ca timpul pe care il petrec acasa sa fie unul petrecut cu familia..
incerci sa remediezi lucrurile ..uneori merge alteori nu…e ca o lupta in care uneori castigi alteori pierzi. E o lupta pe care a avem nu doar cu viata ci si cu partenerul nostru…pericolul cel mai mare este ca unul din noi sa oboseasca sa lupte…
Sambata aceasta la exact 2 luni de cand s-a nascut Kara Maria a fost botezata la biserica ortodoxa din Orastie, adica acasa la parinti ei:). Ceremonia a fost oficiata (imi place termenul asta de la stiri) de catre “preotul familiei acelasi care a participat alaturi de noi si la evenimente fericite si la cele mai putin fericite.
Kara a dat recital majoritatea timpului pentru ca trebuia lumea sa afle ca a ajuns in oras nu-i asa:). Dana a fost tinuta la usa bisericii pentru ca nu avea slujba necesara sa intre…adica biserica separa copilul de mama in cazul botezului!?…ma rog trecem peste.
Cel mai amuzant moment a fost cel in care Kara era tinuta de Mo (moasa) si langa ea era Mona (nasa) care trebuia sa preia copilul. Preotul tine o rugaciune pentru acest moment dupa care la sfarsit se apropie de copil si sufla la propriu “duh sfant” peste copil…Moasa si nasa se cam strama un pic din nas pentru ca preotul mirosea un pic a alcool..ca doar era botezul Karei un eveniment de sarbatorit nu de intristare. Daca ar citi bunul nostru prieten parintele aceste randuri sigur nu ne va ma primi in biserica dar ele sunt prea amuzante sa nu le scriu….
Incep sa radem si ma gandeam oare de unde au preotii duh sfant de suflat…se poate cumpara? de unde..cat costa…si cum de “suflul” are miros de alcool? Cum ar fi de fiecare data cand vii beat acasa sa ii spun nevestei ca ai baut duh sfant..si ca daca vrea sufli si peste ea:)….oare duhul sfant se gaseste in vin? ca in cazul asta va trebui sa renunt la bere:)
una peste alta slujba a fost faina, preotul a avut cateva remarci savuroase legate de numarul de tinere domnisoare ce au venit la biserica, cred ca vroia sa sufle si nsite duh sfant pe unele:) si daca nu ar fi astfel de momente cu duhul sfant ai uita peste cativa ani..cum a fost la botez:)
avea 26 de ani si desi nu a fost alegerea lui a plecat dintre noi. A suferit un accident vascular in timp ce era la volanul masinii…si dupa ce s-a luptat cu moartea pentru 2 zile aceastea din urma a castigat…Am pierdut un coleg si un amic…restul e tacere
o sa ne fie dor de tine Florine….ma bucur ca te-am cunoscut!
am ales sa luam masa dupa o sedinta lunga la TJI un fel de restaurant englezesc faimos pentru fripturile sale. Ne asezam la masa condusi de chelnerul nostru..nici bine nu ne asezam ca acesta ii face un compliment colegei mele de 50 de ani spunandu-i ca are o esarfa foarte frumoasa la gat. Pentru colega mea a fost ceva neasteptat si a avut un impact minunat. In timp ce asteptam sa vina mancarea la o alta masa unul din chelneri striga cat il tin puterile “hei oamenii din TJI, la masa aceasta avem o persoana ce implineste 21 de ani..va rog sa o aplaudati”. Tot restaurantul a inceput sa aplaude…apoi acelasi tip striga la fel de tare “toata lumea e invitata sa cante la multi ani” si incredibil tot restaurantul a inceput sa cante la multi ani….pentru mine a fost socant in sensul bun…am vazut ca in alte tari oamenii, da sunt mai civilizati, dar si mai deschisi la minte ca noi.
Nu trece mult timp langa masa noastra se aseaza un cuplu..si acelasi chelner ii face un compliment legat de felul in care ii sta parul…Apoi trece pe la noi doar sa ne intrebe daca totul e ok si daca ne place mancarea. Acelasi lucru il repeta cand strange masa si ne intreba daca a fost ok, daca ne-a placut….Bineinteles ca a primit bacsis ..unui astfel de chelner ii lasi pentru ca merita.
Acum ganditi-va cand ati fost la restaurant si ati lasat bacsis ultima data….a meritat oare? ….eu am incetat sa ofer bacsis pentru servicii proaste pentru ca nimeni nu invata nimic asa…
Leeds….
ajung in restaurant…e aproape plin…chelnerul vine si ma conduce la masa..o masa cu 2 scaune…o luminare pe ea…super inca o cina romantica cu mine. Muzica relaxanta si mese pline de oameni singuri care iau cina. Imi comand o bere si astept mancarea. Deja cunosc meniul restaurantului pe de rost. Imi e foame asa ca nu vreau sa incerc ceva nou..piept de pui cu cartofi cica prajiti….In jur poamenii citesc ziarele, stau cu telefoanele in mana…sau pur si simplu sunt cu privirea pierduta si mintea probabil la ziua de maine…
Vine mancare, cartofii parca sunt taiati de sora-mea…grosi..numai a prajiti nu arata. Farfuria e mare si pieptul de pui e fancy aranjat dar mic…Urasc restaurantele in care mancarea arata “fancy” dar e putina… si scumpa pe deasupra….Mi-e foame tare termin destul de repede….berea face ca mancarea sa para mai gustoasa….
Parca as manca si ceva dulce…cer meniul….nimic nu ma atrage…vad ceva cu mar si para…il intreb pe chelner cum e..incerca sa imi explice nu prea inteleg…placinta se numeste apple and pear bread. Paine cu mar…aleg sa o iau sa vad cum e… Dupa 10 minute vine..era de fapt blat de tort cu mere si pere in sos de vanilie. E foarte buna la gust..din nou mult prea mica…
Imi e dor de mancarea de acasa…nicaieri nu mananc asa de bine si gustos ca acasa….Urc in camera mai am ceva de munca…sper sa apuc sa vad si un film…maine o noua zi de sedinte…..
07:10 ora Timisoara…dana se trezeste si ma suna dupa o lunga noapte in care Kara nu a prea dormit….Ora 08:10 Praga acum ma trezesc din pat dupa o noapte cu un somn cam agitat si raspund la telefon. Ea cam obosita si nervoasa..eu destul de somnoros
10:40 ora in Praga, sunt in sedinte cu diversi oameni incercand sa aflu cat mai multe despre business …..11:40 ora in Timisoara, dana se enerveaza probabil cu mama si o hraneste pe kara..
17:00 Praga..astept sa am o ultima discutie pe ziua de azi cu directorul general din Cehia; o sun sa vad ce face…18:00 Timisoara Dana imi raspunde…o simt ca imi zambeste..dar nu cu multa putere. “Kara doarme un pic”…sper sa nu doarma prea mult…ca sa doarma la noapte
ora 19:45 Praga…iau masa la un restaurant din centru cu colega mea..o necunoscuta pentru mine…afara incepe sa ninga cu fulgi mari de tot…ii dau mesaj danei : “aici ninge incredibil de frumos…cu siguranta daca ai fi aici ti-ar placea la nebunie” ora 20:45 timisoara…dana primeste un mesaj care probabil ii aduce un zambet ironic pe fata..si scrie un nou mesaj” si eu as vea sa fim undeva doar noi 3″….
22:30 Praga..sunt in camera ma uit pe balcon…citesc presa si ascult “getting away with it”. Primesc un mesaj “roaga-te ca fiica ta sa doarma la noapte ca daca nu doarme ma arunc pe geam”….hmm niciun smile face…:) ar trebui sa ma ingrijorez:) 23:30 Timisoara dana a adormit-o pe kara sperand intr-o noapte linistita….
pentru mine sa fiu tatic e usor (getting away with it)…ca si sarcini greu ca si moral pentru ca nu sunt acolo sa ajut…pentru mama insa este infinit mai greu..decat am crezut amandoi ca va fi…dar at the end of the day…it’s all about her
